2016 an record pentru piata rezidentiala ! Top orase cu cele mai bune rezultate
Deși a fost afectat de provocările în materie de finantare, acest sector și-a continuat creșterea.
Îți vine să crezi sau nu, 2016 se apropie cu pași repezi de final! E vremea, așadar, să privim în urmă și să (începem să) tragem linie. Deși a adus suișuri și coborâșuri în imobiliare, consultanții din domeniu spun că anul ce se încheie se anunță a fi cel mai bun (de până acum) din istoria modernă a pieței rezidențiale autohtone.
30.000 de locuințe în ansambluri rezidențiale
Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță Coldwell Banker România, aproximativ 30.000 de locuințe vor fi fost finalizate până la finalul anului în proiecte rezidențiale amplasate în orașele-reședință de județ ale țării. Cele mai mari piețe în momentul de față sunt reprezentate de București, Cluj–Napoca, Constanța, Sibiu, Brașov, Iași și Timișoara. Reprezentanții companiei estimează că dezvoltarea generală a acestora va duce și la creșterea orașelor secundare, precum Oradea sau Pitești.
„2016 va fi cel mai bun an pentru piața rezidențială locală, în pofida dificultăților înregistrate în sectorul finanțărilor după aprobarea legii dării în plată și epuizările succesive ale plafoanelor disponibile pentru Prima Casă. Anul se va încheia cu un număr record de locuințe finalizate și de tranzacții încheiate.”
Coldwell Banker România
București:
În Capitală și împrejurimi, volumul livrărilor de locuințe noi va atinge un nou record, respectiv aproximativ 13.000 de unități. (La începutul anului, datele companiei arătau că peste 14.000 de unități erau programate spre finalizare, însă circa 1.000 dintre acestea vor fi livrate la începutul anului 2017.) Acest nivel indică un avans de circa 2.000 de locuințe (18%) față de anul 2015 (când au fost construite 11.082) și, respectiv, de aproape 2.000 de unități (27,5%) comparativ cu anul 2008, vârful perioadei de boom (când au fost finalizate 10.192 de locuințe).
Cluj–Napoca:
În orașul de pe Someș, circa 2.300 de locuințe noi vor fi fost finalizate pe parcursul acestui an, în creștere cu aproximativ 53% față de nivelul de 1.500 de unități atins în 2015. Dacă este luat în calcul și Floreștiul, cea mai importantă suburbie a orașului, volumul de livrări ar ajunge la peste 3.500 de unități.
Constanța:
Potrivit datelor Coldwell Banker, în orașul de la malul mării vor fi livrate circa 2.000 de locuințe, în creștere cu 25% față de anul trecut (când au fost finalizate 1.600 de unități), și cu circa 12% față de „vârful” de 1.783 de unități atins în anul 2009.
Sibiu:
Sibiul este o altă piață rezidențială cu o dezvoltare vertiginoasă în ultimii ani, pentru 2016 fiind programat spre finalizare un stoc de peste 2.000 de unități, în vreme ce alte peste 1.000 de locuințe urmează a fi livrate în primele luni ale anului viitor.
Brașov:
În orașul de la poalele Tâmpei, aproximativ 1.750 de unități vor fi fost livrate pe parcursul lui 2016 – comparativ cu circa 1.500 în 2015. Exceptând ultimii doi ani, marcați de revenirea apetitului pentru construcții, apogeul pieței locale a fost atins în 2010, când au fost finalizate 987 de locuințe.
Iași:
În capitala Moldovei, peste 1.400 de locuințe noi sunt programate spre livrare până la finalul acestui an.
Timișoara:
În orașul de pe Bega, stocul de locuințe estimat pentru 2016 este de 1.000 de unități. Acest nivel ar echivala cu un avans de 54% față de 2015 (când au fost finalizate 650 de unități) și, respectiv, de 40% față de 2008 (când piața rezidențială locală a fost suplimentată cu 719 locuințe noi).
preluare imobiliare.ro